Cand natura caca oameni

Azi voiam sa scriu ceva vesel, amuzant, dragut etc etc etc. Dar intre timp am dat peste ceva ce m-a enervat in ultimul hal. Atat de tare incat m-a luat cu tremurici (nu, nu-s nebuna). Totul incepe de aici. Pe scurt pentru cei ce nu au chef sa mearga la linkul respectiv: accident, femeie lovita, spital, cal nenorocit si lasat sa moara in chinuri groaznice la marginea drumului. Ultima parte din descrierea de mai sus mi-a alimentat sufletul cu o ura de nedescris, neagra,  si care presimt ca va persista multa vreme. O ura pentru membrii abjecti ai rasei umane. Cat iti ia sa chemi un veterinar? Cat iti ia sa spui cuiva sa cheme un nenorocit de veterinar? Cat iti ia sa mergi la animalul ala sa vezi cum e, poate poate poti face ceva pentru el, si sa-i tragi un glont in cap, dar macar ai facut ceva util. Cat??!! Va spun eu cat! Mult, extrem de mult. Stiti de ce atata? Va spun tot eu. Deoarece pentru a face asta ar insemna sa ai un gram de suflet. Dar daca te nasti asemenea unui rahat, nu o sa ai acel gram niciodata. Nu, nu toti sunt asa, stiu, insa ma refer la cei implicati in caz. Ma refer la bipezii care au stat pe margine privind la nenorocitul ala patruped cum isi da sufletul. Si includ si personalul mass-media, care, de asemenea, a stat ca o balega in drum, fotografiind animalul, in loc sa faca acel simplu apel catre CINEVA. Le doresc un pachet promotional de sute de nopti inecate in cosmaruri si sute de mii de momente in care sa le revina in fata ochilor imaginea sufletului chinuit, lasat sa moara, din pacate, inconjurat de cei care ar fi trebuit sa il ingrijeasca: oameni. O viata usoara!

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

My Instagram