Rama neagra a fericirii

Nu cred ca ti-am povestit pana in momentul de fata despre acel neinsemnat tablou de dimensiunea unei coli A4 prins in rama de culoare neagra si marime potrivita cu varfurile tocite la fiecare dintre cele patru colturi, care mascheaza colbul de la capatul dulapului unde, tu de fiecare cand ma vizitai iti sprijneai corpul si priveai aievea spre chipul de paradis sufocat de soare al anotimpului cald ori spre imaginea primitiva a unei ierni lipsita de omat dar completata cu mult noroi, datorita ploilor interminabile din acele luni “albe”. Mi-as fi dorit nespus de mult ca tu sa fi remarcat acel tablou ordinar, in esenta neinsemnat pentru tine stiind faptul ca arta nu reprezenta unul dintre domenile pentru care sa nutresti pasiuni arzatoare. Inteleg, de la om la om pasiunea difera, as fi un adevarat nenorocit sa nu recunosc, nici in cazul meu nu se poate rosti cuvantul pasiune este vorba doar de satisfactia pe care o poate crea un lucru, un fapt sau un obiect minunat fie el si din acest vast domeniu al artei. Insa acest tablou are acel ceva care nu o sa-l gasesti in alta parte, intruchipeaza fericirea in starea ei pura redata printr-o pictura calda in culori de toamna timpurie. Pictura care prezinta doua personaje, un el si o ea pe o plaja pustie indiferenti la rasaritul soarelui dar in schimb foarte devotati sentimentului suprem numit iubire. Ambii imbracati foarte lejer, baiatul intr-un tricou cu guler si maneca scurta bleumarin si pantaloni de culoare alba in timp ce fata poarta o rochie cu bretele in nuante palide de mov care i se sfarseste undeva in jurul genunchilor batatoriti de nisipul umed al acelei dimineti. Aceasta fericire absoluta ii regasea pe plaja aurie si cocheta doar pe ei doi tinandu-se de mana si bineinteles pe acei pescarusi jucausi ai apelor albastre.

Totusi de ce sa te mint, rama neagra a fericirii e stirbita de faptul ca imaginea nu e nici pe departe completa ii lipseste o mica bucata de marimea unui ceas de mana cu cadran dreptunghiular iar aceasta mica “fasie” lipsa compunea umbra celor doi indragostiti. Habar nu am, cum am reusit atunci pe moment dar pe acel petic de panza ieftina care completeaza acest joc de puzzle ti-am scris la ultima ta vizita, vara trecuta “Iubesc zambetul tau, iubesc bucuria umeda a ochilor tai, aici ai sa ma gasesti tot timpul.”

La vara cand ai sa te reintorci m-as bucura nespus de mult sa aduci inapoi acel petic lipsa iar pe spatele lui sa gasesc scris “As vrea sa experimentam FERICIREA”.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

My Instagram